Externe

Un explorator a atins cele mai adânci locuri de pe planetă. A coborât la peste zece mii de metri cu submarinul FOTO

Un explorator a atins cele mai adânci locuri de pe planetă. A coborât la peste zece mii de metri cu submarinul FOTO
 Un explorator a atins cele mai adânci locuri de pe planetă. A coborât la peste zece mii de metri cu submarinul FOTO - Image
Un explorator a atins cele mai adânci locuri de pe planetă. A coborât la peste zece mii de metri cu submarinul FOTO

Victor Vescovo, care a devenit primul om care a realizat scufundări multiple în cele mai adânci locuri de pe planeta noastră, a spus că, pe lângă descoperirea a trei noi specii de vieţuitoare marine, în timpul explorărilor sale a observat şi materiale rezultate din activităţi umane.Exploratorul în vârstă de 53 de ani a reuşit să realizeze singur două scufundări la cea mai mare adâncime cu ajutorul unui submersibil, la 10.928 de metri, respectiv 10.927 de metri, atingând cel mai adânc punct de pe suprafaţa Pământului, în Groapa Marianelor din Oceanul Pacific, informează Agerpres.
În timpul uneia dintre scufundări ”am găsit două deşeuri; nu este prea clar ce erau, dar cu siguranţă proveneau din activităţi umane”, a declarat Vescovo în cadrul unei conferinţe susţinută luni la ”Explorers Club” din New York. ”Navighez pe fundul Gropii Marianelor, totul este frumos, liniştit, într-un mod steril deşi este viaţă sălbatică acolo, şi apoi se vede, este de neconfundat, este realizată de mâna omului, are margini ascuţite”, a explicat exploratorul.Aceasta a fost pentru a treia oară când oamenii au coborât în cel mai adânc punct din ocean, numit ”Challenger Deep”. Producător canadian de film James Cameron a fost ultimul care l-a vizitat în 2012, submarinul său ajungând la o adâncime de 10.908 metri. Prima expediţie în zona ”Challenger Deep” a fost realizată de Marina Americană în 1960, ajungându-se atunci la o adâncime de 10.912 metri, potrivit Agerpres.
Vescovo a precizat că în misiunile sale rareori s-a întâmplat să nu descopere gunoaie. ”Sperăm că acest lucru va creşte nivelul de conştientizare în legătură cu ceea ce le facem oceanelor; (oceanul) nu este o pubelă uriaşă de gunoi, iar noi ar trebui să-l tratăm cu puţin mai mult respect”, a spus el.
Scufundările au fost realizate în cadrul proiectului ”Five Deeps Expedition” de explorare a celor mai adânci zone din cele cinci oceane ale lumii. Până în prezent, începând de la 28 aprilie şi până la 7 mai, Vescovo şi echipa sa au reuşit să exploreze cele mai adânci locuri din patru oceane, potrivit Agerpres. Poluarea cu deşeuri din plastic a atins proporţii epidemice – se estimează că 100 de milioane de tone de gunoaie rezultate din activităţi umane se află în prezent în oceanele lumii, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite.Sursa: RomaniaTV

US24 NEWS
Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *