Politica

Teodorovici, despre Pilonul II: Nu pleacă nimeni din ţară; sunt miliarde de lei pe care aceste 7 fonduri de pensii le gestionează

Teodorovici, despre Pilonul II: Nu pleacă nimeni din ţară; sunt miliarde de lei pe care aceste 7 fonduri de pensii le gestionează
 Teodorovici, despre Pilonul II: Nu pleacă nimeni din ţară; sunt miliarde de lei pe care aceste 7 fonduri de pensii le gestionează - Image
Teodorovici, despre Pilonul II: Nu pleacă nimeni din ţară; sunt miliarde de lei pe care aceste 7 fonduri de pensii le gestionează

Guvernul a încercat să extindă aria de investiţii a Pilonului II, aşa cum se face şi în alte state, şi nu va pleca nimeni din ţară, pentru că cele şapte fonduri de pensii din România administrează miliarde de lei şi e un business foarte profitabil pentru ele, a declarat, vineri seara, la România TV, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

„Noi ce am făcut ca şi Guvern? Este corect faţă de contribuabili, faţă de deponenţi să poată să aleagă dintr-o arie mai largă acest mecanism, Pilonul II în cazul de faţă, pentru a avea când ies la pensie un plus. Nu s-a creat decât un cadru legal pentru ca omul să opteze dacă doreşte să rămână la Pilonul I sau, dacă doreşte mai departe Pilonul 2, este liber să o facă. Nu obligăm pe nimeni. S-a creat doar această prevedere legală, zic eu de bun simţ şi corectă faţă de contribuabil. Nu pleacă nimeni din ţară. Gândiţi-vă ca sunt totuşi miliarde de lei pe care aceste 7 fonduri de pensii le gestionează şi nu pleacă nimeni din România, având în vedere că totuşi este un business foarte profitabil pentru ei. Noi sperăm să fie foarte profitabil şi pentru deponenţi. Noi am încercat prin actul normativ să extindem aria de investiţii a Pilonului II aşa cum se face şi în alte state, tocmai pentru a avea o arie mai largă şi cu randamente poate chiar mai bune decât cele de azi”, a spus Teodorovici.

Întrebat dacă vor fi bani de pensii şi salarii până la finele anului, ministrul Finanţelor a răspuns că toate plăţile se vor face fără sincope.

„Vreau să-i asigur pe toţi pensionarii, pe toţi salariaţii, toţi care aşteaptă din partea statului un sprijin: plăţile la zi la pensii şi salarii toate se vor face fără niciun fel de sincopă, pentru că noi asta am făcut an de an, ne-am ţinut de promisiune. Cu toate că sunt aceste voci care încearcă să inducă temeri în rândul populaţiei”, a spus Eugen Teodorovici.

Acţionarii administratorilor de Pilon II afirmau în urmă cu zece zile că noile cerinţe de capital pentru fondurile de pensii pe Pilonul II, de circa 800 de milioane de euro, pun o povară imensă, nejustificată şi nesustenabilă asupra industriei şi solicitau autorităţilor de la Bucureşti reconsiderarea, pe baza economice sustenabile, a acestora.

„Acţionarii administratorilor de Pilon II au remarcat că din păcate OUG nr. 114/2018, adoptată în ultimele zile ale anului 2018, a introdus o serie de modificări semnificative la Pilonul II, care pun în pericol acest echilibru favorabil până acum tuturor părţilor implicate. Cu ocazia întâlnirilor a fost accentuat faptul că, dintre toate prevederile acestei OUG, noile cerinţe de capital de circa 800 de milioane de euro pun o povară imensă, nejustificată şi nesustenabilă asupra industriei, iar acţionarii companiilor de administrare văd aceasta ca pe un pas înapoi din direcţia unei reforme eficiente a pensiilor în România”, se arată într-un comunicat al APAPR.

În 25 februarie, economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, a declarat, că marea majoritate, dacă nu chiar toate cele şapte societăţi de administrare ale Pilonului II, se gândeşte să se retragă din România, din cauza condiţiilor impuse prin Ordonanţa 114, considerate ca fiind „excesiv de oneroase”.

„Problema este că Ordonanţa 114 din 2018 cere administratorilor de fonduri de pensii din Pilonul II să aducă, pe parcursul unui singur an, 2019, majorări de capital de circa 800 de milioane de euro, o sumă de 11 ori mai mare decât capitalul social existent în prezent. Totodată, această sumă este de două ori mai mare decât suma tuturor comisioanelor brute încasate în ultimii 11 ani. În acelaşi timp, Ordonanţa 114 reduce cu 70% nivelul maxim legal al comisioanelor de pot fi percepute. În aceste condiţii, din ce înţeleg eu din discuţia cu Asociaţia pentru Pensii Administrate Privat din România, marea majoritate, dacă nu chiar toate cele şapte societăţi de administrare ale Pilonului II se gândesc să se retragă din România, deoarece condiţiile de faţă sunt excesiv de oneroase. Un efort financiar mare pentru un câştig aproape inexistent. Cine ar avea de suferit? Exact categoriile menţionate anterior, cei 7,25 de milioane de participanţi la sistem. Ar avea de suferit Bursa de Valori Bucureşti, care în loc să facă un pas spre piaţa emergentă, ar face un pas înapoi. De asemenea, în fine, ar mai avea de suferit bugetul prin dispariţia unui finanţator major. În aceste condiţii, ceea ce se impune este un dialog între autorităţi şi Asociaţia pentru Pensii Administrate Private din România pentru a găsi soluţii de compromis care să nu ducă la dispariţia acestei forme de finanţare”, spunea Lazea.

Potrivit Ordonanţei 114/2018, comisionul de administrare la Pilonul II de pensii a fost redus de la 2,5% la 1%. Pentru fondurile pe Pilonul II actul normativ prevede şi cerinţe suplimentare de capital, astfel: dacă administrează fonduri de până la 100 de milioane de euro, capitalul social trebuie să fie 5% din valoarea contribuţiilor, dacă administrează fonduri între 100 de milioane de euro şi 500 de milioane de euro, capitalul social trebuie să fie de 7%, iar peste 500 de milioane de euro, capitalul social trebuie să fie de 10%.

La momentul lansării OUG 114, ministrul Finanţelor preciza că s-a vorbit foarte mult „de o posibilă lărgire a ariei în care aceste fonduri de pensii să poată să investească” şi că se adaugă prin ordonanţă încă un domeniu, respectiv proiectele de parteneriat public-privat.AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

*Teodorovici: Modificările la OUG 114 trebuie făcute obligatoriu până la finele lunii martie

US24 NEWS
Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *