Externe

Summit al Iniţiativei celor Trei Mări. Preşedintele Iohannis participă la reuniune în perioada 5-6 iunie

Summit al Iniţiativei celor Trei Mări. Preşedintele Iohannis participă la reuniune în perioada 5-6 iunie
 Summit al Iniţiativei celor Trei Mări. Preşedintele Iohannis participă la reuniune în perioada 5-6 iunie - Image
Summit al Iniţiativei celor Trei Mări. Preşedintele Iohannis participă la reuniune în perioada 5-6 iunie

Potrivit sursei citate, Summitul din Slovenia reprezintă primul pas în procesul de implementare a deciziilor importante luate la Summitul găzduit de preşedintele Klaus Iohannis, în septembrie 2018, la Bucureşti, reuniune care a marcat maturizarea politică şi conceptuală a Iniţiativei şi trecerea sa spre dezvoltări concrete, pragmatice. Sunt aşteptate, la reuniunea din Slovenia, progrese în implementarea listei de proiecte de interconectare prioritare agreate la Bucureşti, precum şi în ceea ce priveşte operaţionalizarea Fondului de Investiţii al I3M, respectiv a reţelei Camerelor de Comerţ din regiune. În marja Summitului va fi organizată cea de a doua ediţie a Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, element de continuitate cu prima ediţie care a avut loc în septembrie 2018, la Bucureşti, potrivit news.roPe lângă şefii de stat din ţările participante la I3M, la fel ca la Bucureşti, la Summitul din Slovenia vor fi reprezentate, în calitate de parteneri ai Iniţiativei, Statele Unite ale Americii, Germania şi Comisia Europeană, precum şi instituţii financiare europene.În data de 5 iunie, Preşedintele României va participa la dineul oficial găzduit de preşedintele Sloveniei, Borut Pahor. Alături de şefii de stat ai ţărilor participante la Iniţiativa celor Trei Mări, vor mai fi prezenţi preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi Secretarul Energiei al SUA, Rick Perry, potrivit news.ro.În data de 6 iunie, preşedintele Klaus Iohannis va participa la Sesiunea Plenară a Summitului. Ulterior, preşedintele României va susţine declaraţii de presă, alături de preşedintele Sloveniei, preşedintele Croaţiei, preşedintele Poloniei şi de preşedintele Comisiei Europene.
Citeşte şi Iohannis le mulţumeşte celor care l-au întâmpinat pe Papa Francisc în România şi autorităţilor ce au contribuit la succesul călătorieiIniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică şi Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Iniţiativa îşi propune dezvoltarea economică a statelor din regiune, prin stimularea interconectivităţii în trei domenii principale – transport, energie, digital; creşterea convergenţei reale între statele membre ale Uniunii Europene, contribuind astfel la consolidarea unităţii şi coeziunii în cadrul Uniunii şi la consolidarea proiectului european; precum şi întărirea relaţiei transatlantice, prin stimularea prezenţei economice a SUA în regiune, informează news.ro.Summitul de la Bucureşti din 17-18 septembrie 2018 a adoptat decizii esenţiale pentru viitorul Iniţiativei, precum lista de proiecte prioritare majore de interconectare în domeniile transportului, energiei şi digital (48 de proiecte de interconectare prioritare, din care 27 proiecte multilaterale, de anvergură); organizarea primului Forum de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări (cu peste 600 oficiali şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din statele participante la Iniţiativă şi din alte state membre UE, din SUA, Balcanii de Vest şi Parteneriatul Estic, precum şi reprezentanţi ai UE şi ai instituţiilor financiare europene şi internaţionale); lansarea reţelei Camerelor de Comerţ a I3M (prin semnarea Declaraţiei comune de înfiinţare a acestei reţele, de către 7 Camere de Comerţ din cele 12 state participante); primii paşi pentru lansarea Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări (prin semnarea Scrisorii de Intenţie privind Fondul de Investiţii al I3M de către 6 instituţii de profil din cele 12 state participante).Sursa: RomaniaTV

US24 NEWS
Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *