Externe

SUA: Washingtonul a suspendat toate zborurile între SUA şi Venezuela

SUA: Washingtonul a suspendat toate zborurile între SUA şi Venezuela
 SUA: Washingtonul a suspendat toate zborurile între SUA şi Venezuela - Image
SUA: Washingtonul a suspendat toate zborurile între SUA şi Venezuela

Autorităţile americane au anunţat miercuri suspendarea legăturilor aeriene ale companiilor americane şi străine dintre SUA şi Venezuela, apreciind că nu se mai întrunesc condiţiile de securitate necesare pentru protecţia pasagerilor, avioanelor şi echipajelor acestora, transmite AFP.

Secretarul însărcinat cu securitatea naţională a luat această decizie „pe baza evaluării condiţiilor de securitate actuale din Venezuela şi secretarul de stat (Mike Pompeo) şi-a dat consimţământul”, potrivit unui ordin dat publicităţii de departamentul american al transportului.

Ministerul a adăugat că acest ordin îl completează pe cel publicat pe 1 mai, care interzicea survolul teritoriului venezuelean sub 7.900 de metri altitudine, din aceleaşi motive de siguranţă şi securitate.

Compania aeriană American Airlines a anunţat deja pe 28 martie suspendarea pe termen nelimitat a zborurilor dinspre şi spre Venezuela după ce iniţial, la mijlocul lunii martie, impusese o suspendarea temporară similară, pe motivul riscurilor pentru securitate generate de criza instituţională din Venezuela.

Compania American Airlines asigura în mod obişnuit trei zboruri zilnice din Miami spre Venezuela, dintre care două cu destinaţia Caracas. AGERPRES/(AS – autor: Raluca Anghel, editor online: Daniela Juncu)

US24 NEWS
Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *