Politica

ŞTIRILE AMIEZII – ECONOMIC – 17 APRILIE

ŞTIRILE AMIEZII – ECONOMIC – 17 APRILIE
 ŞTIRILE AMIEZII - ECONOMIC - 17 APRILIE - Image
ŞTIRILE AMIEZII – ECONOMIC – 17 APRILIE

* Banca Naţională a României (BNR) organizează miercuri, 17 aprilie, în intervalul 11:00 – 19:00, ‘Ziua porţilor deschise’, ocazie cu care publicul poate vizita vechiul birou al guvernatorului şi vechea sală de Consiliu de Administraţie, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu.

* Marea Neagră are un potenţial de peste 200 de miliarde de metri cubi de gaze, iar 60% din producţia României va proveni din zăcăminte offshore în anul 2030, însă problema cea mai mare este ce se va întâmpla cu acest gaz, a declarat, miercuri, Sorin Gal, director în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), în cadrul Forumului Energiei, organizat de publicaţia Financial Intelligence.

* Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) protestează miercuri în Piaţa Victoriei faţă de intenţia autorităţilor de a emite o Ordonanţă de Urgenţă care, potrivit transportatorilor, ar menţine pirateria în sector.

* Reprezentanţii companiei de ridesharing Uber precizează că doresc o colaborare cu industria de taxi în condiţiile în care mulţi şoferi de taxi deja folosesc aplicaţia companiei şi subliniază, totodată că este dreptul consumatorului de a alege asupra opţiunilor de transport.

* First Bank anunţă semnarea unui acord cu Bank Leumi le-Israel B.M pentru achiziţionarea tuturor participaţiilor acesteia în filiala Bank Leumi România, însă achiziţia este condiţionată de primirea aprobării Băncii Naţionale a României (BNR) şi a Consiliului Concurenţei, se arată într-un comunicat de presă al băncii, transmis miercuri AGERPRES.

* Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut la 1,4% în martie, de la 1,5% în luna precedentă, şi s-a menţinut la 1,6% în Uniunea Europeană, în timp ce România, Ungaria şi Olanda au înregistrat cele mai ridicate rate ale inflaţiei din UE, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

* Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au scăzut cu 3,6% în martie, în timp ce Lituania, Danemarca şi România au raportat cel mai puternic ritm de creştere, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) publicate miercuri.

* Reprezentanţii companiei de ridesharing Uber precizează că doresc o colaborare cu industria de taxi în condiţiile în care mulţi şoferi de taxi deja folosesc aplicaţia companiei şi subliniază, totodată că este dreptul consumatorului de a alege asupra opţiunilor de transport. AGERPRES/(AS – editor: Andreea Marinescu)

US24 NEWS
Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *