Externe

Şoc în politică. Premierul Italiei ameninţă cu DEMISIA

Şoc în politică. Premierul Italiei ameninţă cu DEMISIA
 Şoc în politică. Premierul Italiei ameninţă cu DEMISIA - Image
Şoc în politică. Premierul Italiei ameninţă cu DEMISIA

Giuseppe Conte a somat, într-o conferinţă de presă, atât Liga lui Matteo Salvini, cât şi M5S a lui Luigi Di Maio, vicepremierii săi, să hotărască rapid dacă vor alegeri anticipate sau preferă să continue să guverneze împreună.
El a subliniat că nu intenţionează să rămână în post fără să primească asigurări cu privire la loialitatea partidelor faţă de coaliţie.
”Cer un răspuns clar, fără echivoc şi cât mai rapid, dacă îmi permiteţi”, a insistat el, refuzând să dea un ultimatum în acest sens.
M5S a lui Luigi Di Maio, care a obţinut 32,5% din voturile exprimate în alegerile legislative din martie 2018, a căzut la 17%, iar Liga lui Matteo Salvini a crescut de la 17% la 34% şi intenţionează de-acum să dicteze agenda, mai ales în faţa unor avertismente cu privire la impunerea unor sancţiuni europene din cauza unei deteriorări a situaţiei conturilor publice.
Însă Giuseppe Conte a reclamat ”o colaborare loială” a tuturor miniştrilor săi, fără excepţie.
”O colaborare loială înseamnă că, dacă există probleme politice de ridicat, nu se dau semnale ambigue în ziare, ci discutăm mai ales cu şeful Guvernului”, a declarat el. ”Dacă noi continuăm polemicile prin intermediul presei şi vorbe frumoase pe reţele de socializare, nu vom mai putea să continuăm să lucrăm”, a insistat el.
”Suntem chemaţi să schiţăm viitorul ţării, ceea ce este altceva decât a face pe plac mulţimilor în piaţa publică sau recoltarea de «like»-uri pe reţele de socializare”, a tunat el, părând să-l atace mai ales pe Matteo Salvini şi perpetua campanie electorală a acestuia, pe care o poartă cu surle şi trâmbiţe pe Twitter, Instagram şi Facebook.Sursa: RomaniaTV

US24 NEWS
Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *