Externe

Şeful diplomaţiei britanice avertizează în legătură cu riscul unui conflict între SUA şi Iran

Şeful diplomaţiei britanice avertizează în legătură cu riscul unui conflict între SUA şi Iran
 Şeful diplomaţiei britanice avertizează în legătură cu riscul unui conflict între SUA şi Iran - Image
Şeful diplomaţiei britanice avertizează în legătură cu riscul unui conflict între SUA şi Iran

Ministrul de externe britanic Jeremy Hunt a avertizat, luni, în legătură cu riscul apariţiei unui conflict neintenţionat între SUA şi Iran ca urmare a disputei referitoare la acordul nuclear iranian, transmit Reuters şi AFP.

”Suntem extrem de îngrijoraţi de riscul unui conflict izbucnit accidental, cu o escaladare care este neintenţionată. Vom împărtăşi îngrijorarea noastră partenerilor europeni şi secretarului de stat Mike Pompeo”, a declarat Hunt înaintea reuniunii de la Bruxelles a Consiliului Afaceri Externe al UE.

Oficialul britanic a adăugat că este esenţial ca Iranul să nu revină pe calea nuclearizării.

Mike Pompeo trebuia luni să sosească la Moscova unde avea prevăzute o întâlnire cu personalul ambasadei americane în Rusia, discuţii cu antreprenori de top şi foşti elevi ai unui program de interschimb, precum şi participarea la o ceremonie în onoarea celor care au murit în luptele contra naziştilor din timpul celui De-al Doilea Război Mondial.

Toate aceste evenimente au fost anulate pentru a face loc vizitei lui Pompeo la Bruxelles, de unde acesta va pleca spre Soci, o staţiune balneară rusească la Marea Neagră, potrivit Departamentului de Stat.

Teheranul a anunţat miercuri că suspendă aplicarea unora dintre angajamentele sale incluse în acordul semnat în iulie 2015, la Viena, cu SUA, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania, document denunţat de preşedintele american, Donald Trump, în urmă cu un an.

Iranul a făcut astfel cunoscut că a decis să nu-şi mai limiteze rezervele de apă grea şi uraniu îmbogăţit, revenind asupra restricţiilor asumate în acord.

După retragerea SUA din acord, celelalte ţări au rămas părţi la acest pact.

Acordul i-a permis Teheranului să obţină ridicarea unora dintre sancţiunile internaţionale, dar reintroducerea sancţiunilor americane afectează grav economia iraniană şi relaţiile comerciale cu celelalte ţări semnatare. AGERPRES/(AS – autor: Tudor Martalogu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

US24 NEWS
Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *