Externe

O companie aeriană iraniană efectuează un prim zbor direct între Teheran şi Caracas

O companie aeriană iraniană efectuează un prim zbor direct între Teheran şi Caracas
 O companie aeriană iraniană efectuează un prim zbor direct între Teheran şi Caracas - Image
O companie aeriană iraniană efectuează un prim zbor direct între Teheran şi Caracas

Compania aeriană Mahan Air, a doua ca mărime din Iran, a inaugurat oficial luni un zbor direct între Teheran şi Caracas, într-o demonstraţie a strânselor relaţii dintre Iran şi Venezuela, ambele ţări fiind sub sancţiunile impuse de Statele Unite, transmite EFE.

Primul avion cu destinaţia Caracas a decolat luni dimineaţa de pe aeroportul internaţional din Teheran iar zborul va dura 16 ore, potrivit Organizaţiei de Aviaţie Civilă din Iran.

Purtătorul de cuvânt al organizaţiei a explicat într-un comunicat că la bord se află directorul Departamentului de Relaţii Externe pentru America, Mohsen Baharvand, însoţit de o delegaţie.

Oficialii iranieni vor avea întâlniri cu omologii lor venezueleni despre situaţia actuală din ţara sud-americană şi despre condiţiile de menţinere a zborurilor.

Legăturile dintre Iran şi Venezuela sunt foarte apropiate din vremea preşedintelui venezuelean Hugo Chavez, între timp decedat, şi sunt întărite de opoziţia ambelor ţări faţă de SUA.

Guvernul de la Teheran îl sprijină pe actualul preşedinte venzuelean, Nicolas Maduro, şi a denunţat ingerinţa SUA în Venezuela de când liderul Parlamentului, Juan Guaido, s-a autoproclamat în ianuarie preşedinte al ţării.

Statele Unite au fost prima ţară din lume care l-a recunoscut pe Guaido conducător legitim al Venezuelei şi au impus sancţiuni Caracasului pentru a forţa plecarea lui Maduro de la putere.

De asemenea, Washingtonul a impus anul trecut sancţiuni dure Teheranului după decizia SUA de a se retrage din acordul nuclear semnat în 2015 între Iran şi şase mari puteri.

Totodată, guvernul american a sancţionat în urmă cu câţiva ani Mahan Air pentru sprijinirea Gardienilor Revoluţiei din Iran şi acuză compania de transport de echipament militar în zonele de conflict din Orientul Mijlociu.

Presiunea SUA s-a extins în Europa. În ultimele luni, Germania şi Franţa au interzis de asemenea zborurile Mahan Air.

Mahan Air este o companie aeriană privată fondată în 1991 care operează curse naţionale şi internaţionale, spre destinaţii precum Moscova, Beijing şi Barcelona. AGERPRES/(AS – autor: Vicenţiu Purcărea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

US24 NEWS
Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *