Externe

Norvegia extinde controalele la frontieră până în noiembrie

Norvegia extinde controalele la frontieră până în noiembrie
 Norvegia extinde controalele la frontieră până în noiembrie - Image
Norvegia extinde controalele la frontieră până în noiembrie

Norvegia a anunţat luni că extinde controalele temporare la frontieră până în noiembrie, invocând preocupări legate de terorism şi nevoia de a ţine o evidenţă mai strictă a migranţilor, informează DPA.

Extinderea de şase luni reflectă măsuri similare luate de vecinii nordici Danemarca şi Suedia, precum şi de Austria şi Germania, a declarat Joran Kallmyr, ministrul justiţiei şi imigraţiei.

Oslo a informat Comisia Europeană vinerea trecută cu privire la decizia sa.

„Una dintre cele mai importante sarcini pentru mine şi pentru guvern este să protejez ţara de terorism”, a adăugat ministrul.

Controalele mai stricte la frontieră în Norvegia afectează sosirile cu feribotul din Danemarca, Germania şi Suedia.

Norvegia nu este membră a Uniunii Europene, dar face parte din zona Schengen ce permite călătoria fără paşapoarte şi fără controale la frontieră în 26 de ţări.

Ţara scandinavă a introdus controalele la frontieră în urma unui mare aflux de migranţi în Europa în 2015.AGERPRES/(AS – editor: Sorin Calciu, editor online: Anda Badea)

US24 NEWS
Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *