Externe

Justiţia spaniolă împiedică un lider secesionist catalan aflat la închisoare să-şi preia funcţia de europarlamentar

Justiţia spaniolă împiedică un lider secesionist catalan aflat la închisoare să-şi preia funcţia de europarlamentar
 Justiţia spaniolă împiedică un lider secesionist catalan aflat la închisoare să-şi preia funcţia de europarlamentar - Image
Justiţia spaniolă împiedică un lider secesionist catalan aflat la închisoare să-şi preia funcţia de europarlamentar

Secesionistul catalan aflat la închisoare Oriol Junqueras, ales în Parlamentul European la sfârşitul lui mai, nu va putea depune jurământul pentru a-şi prelua funcţia de europarlamentar, a decis vineri justiţia spaniolă, informează AFP.

Într-un comunicat, Curtea Supremă, cea mai înaltă instanţă judiciară spaniolă, nu l-a autorizat pe Junqueras să iasă temporar din închisoare pentru depunerea jurământului prevăzută să aibă loc luni la Madrid, în faţa autorităţii electorale spaniole, condiţie indispensabilă pentru preluarea funcţiei de eurodeputat.

Fost vicepreşedinte al guvernului regional catalan, Junqueras este principalul acuzat în procesul care are loc la Curtea Supremă împotriva a 12 separatişti catalani, pentru rolul acestora în tentativa de secesiune a Cataloniei, în 2017, proces care s-a încheiat miercuri.

Aflat în detenţie provizorie începând din noiembrie 2017, el riscă o pedeapsă de 25 de ani de închisoare.

Ales la sfârşitul lui aprilie şi deputat în Parlamentul Spaniei, Junqueras a fost de data aceasta autorizat de Curtea Supremă să-şi prea funcţia, înainte de a fi suspendat câteva zile mai târziu de Biroul Camerei Deputaţilor.

Însă, a-l autoriza să depună jurământul ca europarlamentar în faţa autorităţii spaniole ar fi dus la obligaţia de a-l transfera la Bruxelles, pentru ca el să-şi poată prelua funcţiile, precizează Curtea Supremă. Or, acest transfer ar pune în pericol procesul, a cărui sentinţă ar urma să fie dată în următoarele câteva luni, căci pentru el ar implica „pierderea controlului judiciar” asupra detenţiei sale provizorii, „începând din momentul în care acuzatul ar părăsi teritoriul naţional”, argumentează instanţa.

Curtea Supremă subliniază totodată că interdicţia impusă lui Junqueras de a-şi prelua funcţiile „nu implică o pierdere ireversibilă” a mandatului său, „ci o amânare temporară” până la finalizarea procesului.

Curtea Supremă remarcă de asemenea că Bruxellesul este locul unde fostul preşedinte catalan Carles Puigdemont a fugit pentru a scăpa de urmăriri şi „declară că a instalat sediul guvernului în exil al republicii catalane”.

Puigdemont a fost ales la rândul său europarlamentar la sfârşitul lui mai. Validarea alegerii lui depinde şi ea de depunerea în persoană a jurământului, în faţa Comisiei Electorale a Spaniei. AGERPRES/(AS – autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

US24 NEWS
Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *