Justitie

Galaţi: Femeia care şi-a strangulat copilul de opt luni a fost arestată preventiv

Galaţi: Femeia care şi-a strangulat copilul de opt luni a fost arestată preventiv
 Galaţi: Femeia care şi-a strangulat copilul de opt luni a fost arestată preventiv - Image
Galaţi: Femeia care şi-a strangulat copilul de opt luni a fost arestată preventiv

Femeia de 35 ani din Galaţi, aflată în depresie post-partum, suspectată că şi-a strangulat, sâmbătă, copilul de opt luni, care a decedat în spital, şi care ulterior a încercat să se sinucidă tăindu-şi venele, a fost arestată preventiv.

Magistraţii Tribunalului Galaţi au decis, luni, plasarea în arest preventiv pentru 30 de zile a femeii pentru comiterea faptei de omor asupra unui membru al familiei.

Iniţial, aceasta fusese reţinută pentru 24 de ore, duminică seara, după ce bebeluşul a murit duminică, la Spitalul de Copii din Galaţi, unde fusese adus în stare gravă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, fapta mamei a fost încadrată, după decesul minorului, la omor.

Mama şi copilul au fost găsitţi în stare gravă, de tată, un bărbat de 40 ani, după ce se întorsese de la cumpărături. Femeia era într-o baltă de sânge, iar copilul în stare de inconştienţă. Bărbatul a sunat la 112 şi la faţa locului a sosit un echipaj SMURD.

‘Am găsit un copil de opt luni, în stop cardiorespirator, cianozat intens, cineva a spus că este posibil să fie de aproximativ o jumătate de oră, după manevrele de resuscitare am reuşit să obţinem puls, deci are activitate cardiacă, şi acum îl ducem la Spitalul de Pediatrie. Mama merge la Spitalul Judeţean, iar apoi la Spitalul de Psihiatrie pentru că are o depresie post-partum acută. De obicei, la copii mici şi nou-născuţi, stopul cardiorespirator se produce prin asfixie mecanică. Mama avea venele tăiate, era şocată şi nu a putut să vorbească’, a declarat, sâmbătă, dr. Cătălin Ţimpău, medic UPU-SMURD Galaţi. AGERPRES / (AS – autor: Dan Paic, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)

 

Citiţi şi:

 

Galaţi: Băieţelul de opt luni strangulat de mama aflată în depresie post-partum a murit la spital

 

Galaţi: Femeia care şi-a strangulat copilul de opt luni, reţinută

US24 NEWS
Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *