Externe

Deputaţii francezi au adoptat legea privind restaurarea catedralei Notre-Dame din Paris

Deputaţii francezi au adoptat legea privind restaurarea catedralei Notre-Dame din Paris
 Deputaţii francezi au adoptat legea privind restaurarea catedralei Notre-Dame din Paris - Image
Deputaţii francezi au adoptat legea privind restaurarea catedralei Notre-Dame din Paris

Deputaţii francezi au adoptat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, un proiect de lege ce reglementează restaurarea, în decurs de cinci ani, a catedralei Notre-Dame din Paris, distrusă de un incendiu puternic în luna aprilie, relatează AFP.

Proiectul, ce are drept scop reglementarea donaţiilor pentru reconstrucţia şi desfăşurarea lucrărilor complexe la catedrală, a fost adoptat după treisprezece ore de dezbateri. Documentul va fi trimis Senatului pentru o examinare prevăzută pentru data de 27 mai.

Preşedintele Emmanuel Macron şi-a exprimat dorinţa ca edificiul să fie restaurat în cinci ani. Opoziţia a denunţat un obiectiv nerealist, motivat mai ales de Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

În condiţiile unor donaţii şi promisiuni de donaţii din partea unor persoane particulare, întreprinderi sau colectivităţi – până acum a fost evocată suma de un miliard de euro -, guvernul a prevăzut înscrierea în lege a unor măsuri de gestiune şi control.

Textul de lege prevede deschiderea unei subscripţii naţionale, cu data de 16 aprilie, şi prevede că ansamblul donaţiilor vor fi vărsate statului sau unei instituţii publice.

Donatorii particulari vor putea beneficia de o reducere a impozitelor de 75 % în limita a 1.000 de euro.

Ministrul francez al culturii, Franck Riester, a reafirmat că ansamblul donaţiilor ”vor merge doar şi integral la (restaurarea) Notre-Dame”, dar a reamintit că ”nu a fost estimat în cifre costul total al lucrărilor”. Diverse estimări evaluează costul total între 600 de milioane şi 700 de milioane de euro.AGERPRES/(AS – editor: Angela Sârbu, editor online: Irina Giurgiu)

US24 NEWS
Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *