Politica

Consiliul Concurenţei va reitera recomandările făcute Guvernului şi Parlamentului pentru a facilita refinanţările

Consiliul Concurenţei va reitera recomandările făcute Guvernului şi Parlamentului pentru a facilita refinanţările
 Consiliul Concurenţei va reitera recomandările făcute Guvernului şi Parlamentului pentru a facilita refinanţările - Image
Consiliul Concurenţei va reitera recomandările făcute Guvernului şi Parlamentului pentru a facilita refinanţările

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat, marţi, la Arad, că instituţia pe care o conduce va reitera recomandările făcute Guvernului şi Parlamentului pentru a facilita refinanţările, astfel încât oamenii să îşi poată muta mai uşor creditele la alte bănci, care oferă contracte noi şi mai avantajoase decât cele încheiate în trecut.

„Noi ne dorim să facilităm refinanţarea, ca să fie o concurenţă. E important ca oamenii să nu fie ţinuţi prizonieri. Dacă ai intrat într-un contract şi îţi dai seama că nu e foarte bun, au apărut contracte mai bune în piaţă între timp, trebuie să facem să fie cât mai uşor să te muţi de pe contractul mai prost pe contractul mai nou şi mai bun. Acesta a fost şi rostul pentru care am eliminat comisionul de rambursare anticipată, să nu te ţină banca prizonier, să nu fii pedepsit atunci când vrei să te muţi la altă bancă. (…) Vom relua subiectul şi ne vom reitera recomandările pe care le-am făcut Guvernului şi Parlamentului pentru a facilita refinanţările”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei.

Bogdan Chiriţoiu a adăugat: „Dacă nu putem aplica regulile noi, modul nou de calcul al dobânzilor, nu le putem aplica creditelor în derulare, atunci hai să facem să fie mai uşor pentru oameni să se mute de pe creditele astea vechi pe creditele noi, dacă ele se dovedesc mai avantajoase”.

Preşedintele Consiliului Concurenţei a precizat că BNR „a făcut un pas mare în toamnă, cu noile reguli privind refinanţările”.

Bogdan Chiriţoiu a fost prezent, marţi, în Arad, pentru a se informa cu privire la problemele din domeniu ale autorităţilor locale şi companiilor din regiunea Vest, având o serie de întâlniri cu părţile interesate de legislaţia cu privire la concurenţă şi ajutoarele de stat. AGERPRES / (A – autor: Marian Buga, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)

US24 NEWS
Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *