Sport

Canotaj: Marius Cozmiuc – Faţă de Europenele de anul trecut ne-am îmbunătăţit performanţa cu o treaptă pe podium

Canotaj: Marius Cozmiuc – Faţă de Europenele de anul trecut ne-am îmbunătăţit performanţa cu o treaptă pe podium
 Canotaj: Marius Cozmiuc - Faţă de Europenele de anul trecut ne-am îmbunătăţit performanţa cu o treaptă pe podium - Image
Canotaj: Marius Cozmiuc – Faţă de Europenele de anul trecut ne-am îmbunătăţit performanţa cu o treaptă pe podium

Sportivul Marius Cozmiuc, medaliat cu argint la Campionatele Europene de canotaj de la Lucerna, a declarat, luni, pe Aeroportul Henri Coandă, că faţă de ediţia de anul trecut el şi colegul său şi-au îmbunătăţit performanţa cu o treaptă pe podium.

„Este o medalie care ne dă speranţe pentru Mondiale. Faţă de Europenele de anul trecut ne-am îmbunătăţit performanţa cu o treaptă pe podium. Noi ne luptăm cu croaţii, ei sunt campionii mondiali de anul trecut şi sunt destul de puternici. Dar nu cred că sunt de neînvins”, a afirmat Cozmiuc.

„Anul trecut la Mondiale mi-am dat întâlnire pe podium cu Ionela (n.r. – soţia sa, Ionela-Livia Cozmiuc, a încheiat pe locul 5 proba de dublu vâsle categorie uşoară) şi ne-am întâlnit. Ne-am dat şi acum întâlnire, dar, din păcate, ea nu a reuşit să urce pe podium. Cred că e puţin mai ghinionistă la Europene, dar sper să fie bine la Mondiale”, a adăugat canotorul.

Marius Cozmiuc a câştigat alături Ciprian Tudosă medalia de argint în proba masculină de dublu rame din cadrul Campionatelor Europene de la Lucerna.

Delegaţia României de canotaj a revenit, luni, în ţară, după participarea la Campionatele Europene de la Lucerna (Elveţia). Sportivii din lotul naţional au fost întâmpinaţi pe Aeroportului Henri Coandă de secretarul de stat al MTS, Remus Munteanu, oficiali ai federaţiei, rude şi prieteni.

România a cucerit şase medalii, una de aur, patru de argint şi una de bronz, la Campionatele Europene de canotaj de la Lucerna (Elveţia), ocupând la final locul 4 în clasamentul pe naţiuni.

Singura medalie de aur a fost câştigată de echipajul feminin de opt plus unu (Cristina-Georgiana Popescu, Amalia Bereş, Mădălina-Gabriela Caşu, Roxana Parascanu, Beatrice-Mădălina Parfenie, Iuliana Popa, Maria-Magdalena Rusu, Roxana-Iuliana Anghel, Daniela Druncea), care şi-a apărat astfel titlul continental. Medaliile de argint au fost câştigate la dublu rame masculin (Ciprian Tudosă şi Marius Cozmiuc), dublu rame feminin (Adriana Ailincăi şi Maria Tivodariu), 4 rame feminin (Ioana Vrînceanu, Viviana Bejinariu, Mădălina Bereş şi Denisa Tîlvescu), dublu vâsle feminin (Ancuţa Nicoleta Bondar şi Simona Radiş), în timp ce bronzul a fost obţinut la dublu vâsle masculin (Marian Florin Enache şi Ionuţ Prundeanu).
AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Simona Aruştei)

US24 NEWS
Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *